A nins

Simbata, 22 nov.2008, a nins prima data anul asta, la noi in Sibiu si aproape in toate orasele din Romania. E frig si urat. Multora le place iarna, dar eu nu mai pot spune asta, de ceva vreme . N-o detest, dar undeva pe-acolo. M-am saturat sa ma doara toate, din cauza vremii. M-am saturat de mizeria care ramane, doar dupa o zi de ninsoare. M-am saturat sa ma chinui sa platesc facturile de gaz, chiar daca am un real ajutor ,din partea unor iubitori de Lilik.

Si nu-mi mai plac, nici sarbatorile. Zici ca toata lumea e nebuna, nebuna, sa goleasca rafturile din magazine, - cred ca-si cumpara si ce nu le trebuie- doar asa, ca-i Craciunul si hai sa luam de toate. Niste disperati. Nu stiu daca o sa apuc ziua in care sa ma duc in magazin si sa pot alege in liniste un cadou pentru fiecare din inima mea. Prea mult stres, de iti pierzi si ultima idee cu care ai plecat de-acasa (vizavi de cadourile pe care ar trebui sa le faci).

In fine, nu cred ca trebuie sa pun accent:" cum ca e doar parerea mea"....asta din moment ce e blogul meu si culmea eu il editez, nici macar nu are importanta pentru ce, sau pentru cine. Egal. Cred ca o sa-i vina cit de curand sfarsitul si astuia. Cum s-au terminat multe alte scrieri, picturi, desene si multe alte incercari pretinse artistice....Eh, hai sa mai scriem cate ceva pana-i vine sfarsitul ....Si sa revenim la frumoasa iarna.

N-am fost in stare sa schiez niciodata, cu toate ca am fost pe schiuri si cica m-am descurcat.Fapt pentru care, as putea sa ma descurc si acum(HA, ce mult as vrea). Dar n-am avut cu cine si de ce sa practic acest sport. In schimb m-am dat cu saniuta mult si bine. Si cu sacul... si cu vinisorul fiert cu scortisoara. De la astea nu s-a sustras nimeni niciodata. Intotdeauna am avut acoliti.

Ei, acum, nu mai pot sa fac nimic din ce faceam odata. Am iesit in luna ianuarie la sanius, cu nepotu meu preferat (de la sora-mea), cu varu si familia lui ...Bineinteles ei s-au aventurat pe niste partii de sanie, negre dea dreptul- pentru necunoscatori: cu un grad de periculozitate avansat. No_si ce credeti ca am facut eu? Pe vremea aia inca puteam sa fumez.

Nici nu m-am atins de saniuta. Probleme cu coloana. M-am uitat la ei_ si mi-am dat seama de ce am probleme cu spatele. Asa ca am mai tras odata din tigara si am mai luat o gura de vin fiert, in timp ce-mi clantaneau dintii in gura de frig. No si uite asa, am ramas fara placerile iernii. Mi-au fost furate, odata cu rablagirea fizica, cu imbatranirea prematura a oaselor "zic eu".

O sa incerc sa mai fac ceva miscare, dar ma enerveaza ca e tot mai greu. Am momente bune, cind cred ca pot sa mut muntii si cum ma prinde un pic frigul cum ma pune la pat. No ,s-apoi mai bucurate ca vine iarna draguta....

O minune intre minuni

Mi-am aruncat ochii pe blogul - "O zi din viata noastra" editat de Fam Tanner.

Aproape ca m-apuca ciuda ca n-am si eu o minune de copil. Dar de criza cu copiii, am trecut, odat' cu implinirea a 30 de ani de viata. Atunci aveam o acuta dorinta de a devenii mama. Dar mi-a trecut. Asa cum au trecut multe alte crize din viata mea. Sigur ca nu m-as opune nasterii unui copil daca ar fi sa fie pe rol. Dar cum nu s-a potrivit pana acum, nici nu ma agit prea tare pentru asta. Stiu ca e frumos si chiar senzational sa ai un copil dar cred ca n-as putea fii atat de pasionata si dedicata lui. Poate din egoismul ce pluteste in mine de cativa anisori buni. In fine . Ce ma impresioneaza este pasiunea cu care scrie Anca despre fetita ei. Tot acolo am vazut preocuparea ei despre cunoasterea si interesul crescut in a fi sau a devenii cea mai buna mama. Ce pot sa spun despre asta (cu toate ca nu ma intreaba nimeni, dar imi place sa ma bag in seama) E foarte bine ca poti fi asa. Imi plac copiii, insa m-as preface sa spun ca vai ce minunat ar fi sa pot avea si eu unul si ca ce pasiune as face din cresterea sau educatia pe care ar trebui sa i-o dau. Cred ca nu m-as stardui atat de mult. Nu stiu de ce? Sigur ca daca n-as avea alte preocupari...probabil mi-as dedica tot timpul minunii intre minuni, dar nu in asa masura.

Si acum desigur ca cei ce citesc chestia asta o sa vina cu minunata urare: "Tu ce mai astepti? Fa si tu unul sau mai multi copii...." Si din nou sfaturi, sfaturi : despre cum se fac copiii si ce daca nu esti maritata, ca doar poti sa-l cresti si singura....si ca totusi ar fi bine ca ,,,, copilul sa aiba tata....etc. In cazul in care se gasesc niste curajosi in a-mi ura ceva de genul asta, ii rog sa se abtina.

Fiecare stie mai bine ce are de facut in viata. Exemplele le alegem noi. Fie ele bune sau rele, cum or fi.

Fiind un subiect sensibil pentru mine, asta cu, copiii prefer sa nu prea vorbesc despre el. Asa ca sa ma scuze familia Tanner ca nu am comentarii sau nici-o postare pe blogul lor insa nu gasesc natural sa ma apuc sa laud sau sa aplaud scrierile. Asta nu inseamna ca nu ma bucur sa vad si io ce fac alti oameni in jurul meu (chiar si de peste ocean). Chiar ma bucur si ma intereseaza sa vad ce se mai intampla cu viata si cum cresc copiii unor persoane dragi mie.

Intr-un raspuns la unul din comentarii -vezi Ploua-am venit cu propunerea pentru Anca, de a posta pe blogul meu....ceea ce e valabil pentru toti cei care imi viziteaza blogul.

Sper sa-mi onorati invitatia sau propunerea.

Sunt curioasa voua ce va trece prin cap. Sau daca exista ceva ce merita expus la vedere.

As venii cu un titlu nou de blog: "Din ciudateniile gindurilor noastre"

Acum nu trebuie neaparat s-o luati in serios. Ar fi de preferat sa ne mai si amuzam....

Ploua

Plouă. Vreau să plec. Vreau în ţările calde. La soare. Să fie cald şi să mă bucur de lumină. Aş vrea să am forţa financiară ca în fiecare toamnă să plec. Exact ca păsările călătoare. Gata, vine frigul, hai să plecăm. Facem bagajele şi plecăm la vila din "Malibu"( hai fie si-n alta parte). Sa stau intinsa pe un sezlong si sa impartasesc secrete din viata mea tumultoasa,cu ea, confidenta mea, sincera mea si credincioasa mea prietena. Cum i-ar placea ei sa auda:"- Cu cea mai buna prietena a mea". Si asa o sa-i spun, daca ea vrea .

N-am fost niciodata de acord sa fac clasificari in ceea ce priveste latura umana.

Adica cum cea mai buna, cel mai bun....Cred ca o sa ma repet la infinit cu chestia asta.

Ca de altfel nici cu expresia venita din anumite trairi ale noastre: ...cica te iubesc mult, draga mea. Si normal, ca io rid la faza asta. Cum e aia:- mult? Poti si putin? Hai sa vedem cum o fi sa iubesti mult sau putin-si care-i unitatea de masura a iubirii?( -No! ...si eu vreau sa ma marit.... -Pai cine sa ma ia? Cu atatea talente si pretentii.....Da.noroc cu mine, care ma inteleg. Eu ma iubesc si asa pretentioasa si plina de ifose. Si cu magazinele on line de unde poti sa cumperi orice si de orice marime. De la incepatori la avansati). Dar sa nu aberam prea tare pe aceasta tema.

Sa revenim la modul in care ti se pune o stampila, conform standardelor umane. Da suntem marcati. Acum fiecare intelege ce vrea din asta. Pina nu te cunoaste, te-o si categorisit. Toti isi dau cu parerea despre cine esti si cum esti. Treaba lor. Nu-i asa?

Important este sa ajungem la performanta de a ne cunoaste pe noi insine si poate, poate dupa aia sa indraznim sa ne dam cu parerea despre altii. Pana sa ajungem la discutii de iubire si de care,cum traim in iubire, mai avem mult de experimentat. Adica, eu zic ca stim cand iubim si nu prea e nevoie de marturisiri celebre si copiate sau furate de prin filme sau carti. Asta iar e o chestie de-aia cand mimezi......'smul ; mimezi ceva ce e de mimat in pat sau pe linga , in functie de imaginatia fiecaruia. Doamne trebuie sa ma opresc cu aceste scrieri...suntem in post. Fiecare cu ce-l doare. Tot asa se intampla...tot in post. Oare de ce ne trebuie atunci cand n-avem voie? Si de ce e mai bun orice ce e de furat, sau de la altul? Frumos nu-i asa? Asta da subiect. Pacat ca n-am chef sa scriu acum despre asta.

Complexul varstei

Doream cu ardoare să cresc mare. Şi-am crescut. Şi la propriu şi la figurat. Acum n-oi fi cea mai grasă persoană, dar nici slăbuţă nu-s. In fine despre complexul ăsta o să scriu altădata.

Credeam io că în anul 2000 o să fie roboţei pe stradă şi că maşinile o să zboare. De altfel cam toţi copiii de pe vremea mea credeau la fel. Era chiar şi-o melodie a lui Mihai Constantinescu. Dar nu-mi aduc aminte versurile: Vezi vârsta...Uite că lumea n-a evoluat chiar în ritmul visurilor noastre. În schimb generaţiile de copii sunt total diferiţi faţă de ce eram noi. Bravo, au evoluat. Eu, când privesc în trecut mă văd tare înnapoită, în comparaţie cu generaţia PRO cum le-am mai spus sau cum am furat expresia de la un post de tv Protv...

Într-un fel mă bucur că se întâmplă aşa, dar în toate celelate feluri refuz să mă cred depăşită...O să revin...

Suferind de boala "NECASATORIT"

Da, cred ca merită să fi in lumea bloge(ă)rilor. Sper să nu renunţ prea curând şi să pot reciti aceste rânduri cu plăcere, mai încolo când o să mă fi perfeţionat în ale blogului.

In fine că veni vorba de scris.

Azi mi-am expus părerile, vizavi de cum îmi duc traiul zilnic şi de ce nu mă comformez standardului, pe care-l cere societatea.

Am 39 de ani şi sunt necăsătorită-(fără intenţia de a mă căsătorii.

Toate aceste justificări sau păreri au fost făcute la cererea unui coleg de birou care era interesat "-De ce nu am luat exemplul bunică-mii, de a mă casătorii şi de a duce un trai ca lumea", asta în condiţiile în care dumnealui cunoaşte câteva picanterii din viaţa mea.

Nu ştiu de ce trebuie să dau explicaţii tot timpul ,pentru acest fapt. Oricum lumea îmi găseşte tot felul de scuze sau acuze şi ,sau se trag tot timpul cocluzii pe aceasta temă, în lipsă de alte subiecte (sau doar aşa, ca o bârfă mică).... fie că e vorba de mine, sau de alte persoane care suferă de aceeaşi "boală".

Aş fi în stare să deschid un club al celor necăsătoriţi şi trecuţi de o anumită vârstă, care să nu sufere de dizabilităţi. Acolo să luăm cuvântul fiecare pe rând ca-n filme : -" Sunt Liliana şi sunt NECASATORITA.... " de-aici să vedem ce se interpretează şi cum mă judecă alţii, pentru cum am ales să-mi trăiesc viaţa.

Si uite aşa se nasc complexele în noi. Ghinion ..te trezeşti vinovat, dar pentru ce?

AHA!!!!! Esti singur.... oare de ce, ce-ai făcut... de ce parte a lumii te aflii?

A nici măcar nu eşti divorţat?( de parcă ar fi fost altceva)....grav, foarte grav.... trebuie să facem ceva,....o săracul sau săraca...nu-i aşa?

Dacă nu le mai spui nimic se simt ofensaţi şi te acuză că nu vrei să participi la tratamentul propus de ei. In fine boală grea, iar la unii ca mine unde e cronică, e şi mai grav.

Sigur eu , la mine...întotdeauna e vorba de mine......Normal e blogul meu. Cică aş fii egoistă că nu vreau să primesc pe nimeni lângă mine. Dar e cineva lângă mine(mama). Cică aş fi lesbiană, la asta nici nu îndrăznesc să răspund ca să nu rănesc pe nimeni. Până acum nu mi-am demonstrat că aş fi. Ar spune mulţi ..." e la faza de negare"... nici măcar asta nu e. Cică sunt prea pretenţioasă şi că de la o vârstă aşa se întâmplă...şi sunt dată ca exeplu negativ . Cică aş fi prea deşteaptă ca să mă căsătoresc, dar asta au spus -o foarte puţine persoane care sunt prezente si acum în viaţa mea, chiar dacă unele doar spiritual. Dar cum şi Dumnezeu ne iubeşte şi noi îi iubim pe toţi.

O să revin chiar dacă acum trebuie să inchei cu brutalitate acest monolog....

Azi 05nov2008 incerc si eu sa intru in rindul lumii.

Lumea pe care o stim toti.