miercuri, 19 noiembrie 2008

O minune intre minuni

Mi-am aruncat ochii pe blogul - "O zi din viata noastra" editat de Fam Tanner.
Aproape ca m-apuca ciuda ca n-am si eu o minune de copil. Dar de criza cu copiii, am trecut, odat' cu implinirea a 30 de ani de viata. Atunci aveam o acuta dorinta de a devenii mama. Dar mi-a trecut. Asa cum au trecut multe alte crize din viata mea. Sigur ca nu m-as opune nasterii unui copil daca ar fi sa fie pe rol. Dar cum nu s-a potrivit pana acum, nici nu ma agit prea tare pentru asta. Stiu ca e frumos si chiar senzational sa ai un copil dar cred ca n-as putea fii atat de pasionata si dedicata lui. Poate din egoismul ce pluteste in mine de cativa anisori buni. In fine . Ce ma impresioneaza este pasiunea cu care scrie Anca despre fetita ei. Tot acolo am vazut preocuparea ei despre cunoasterea si interesul crescut in a fi sau a devenii cea mai buna mama. Ce pot sa spun despre asta (cu toate ca nu ma intreaba nimeni, dar imi place sa ma bag in seama) E foarte bine ca poti fi asa. Imi plac copiii, insa m-as preface sa spun ca vai ce minunat ar fi sa pot avea si eu unul si ca ce pasiune as face din cresterea sau educatia pe care ar trebui sa i-o dau. Cred ca nu m-as stardui atat de mult. Nu stiu de ce? Sigur ca daca n-as avea alte preocupari...probabil mi-as dedica tot timpul minunii intre minuni, dar nu in asa masura.
Si acum desigur ca cei ce citesc chestia asta o sa vina cu minunata urare: "Tu ce mai astepti? Fa si tu unul sau mai multi copii...." Si din nou sfaturi, sfaturi : despre cum se fac copiii si ce daca nu esti maritata, ca doar poti sa-l cresti si singura....si ca totusi ar fi bine ca ,,,, copilul sa aiba tata....etc. In cazul in care se gasesc niste curajosi in a-mi ura ceva de genul asta, ii rog sa se abtina.
Fiecare stie mai bine ce are de facut in viata. Exemplele le alegem noi. Fie ele bune sau rele, cum or fi.
Fiind un subiect sensibil pentru mine, asta cu, copiii prefer sa nu prea vorbesc despre el. Asa ca sa ma scuze familia Tanner ca nu am comentarii sau nici-o postare pe blogul lor insa nu gasesc natural sa ma apuc sa laud sau sa aplaud scrierile. Asta nu inseamna ca nu ma bucur sa vad si io ce fac alti oameni in jurul meu (chiar si de peste ocean). Chiar ma bucur si ma intereseaza sa vad ce se mai intampla cu viata si cum cresc copiii unor persoane dragi mie.
Intr-un raspuns la unul din comentarii -vezi Ploua-am venit cu propunerea pentru Anca, de a posta pe blogul meu....ceea ce e valabil pentru toti cei care imi viziteaza blogul.
Sper sa-mi onorati invitatia sau propunerea.
Sunt curioasa voua ce va trece prin cap. Sau daca exista ceva ce merita expus la vedere.
As venii cu un titlu nou de blog: "Din ciudateniile gindurilor noastre"
Acum nu trebuie neaparat s-o luati in serios. Ar fi de preferat sa ne mai si amuzam....

3 comentarii:

Familia Tanner spunea...

:) Stii...inainte sa am fata, (si inainte sa fiu casatorita, de altfel)ma intrebam cum ar fii...Bine, ca la inceput, in ''tineretile ''mele ( nu ca as fi io batrina, dar no,vorba vine) deci ziceam ca mai de mult, spuneam ca eu n-am sa ma marit niciodata...Si asta din cauza ca am vazut multe casnicii duse pe apa simbetei ( vezi ai mei) sau care nu ajunsesera la divort, stateau impreuna pentru copii ( justificarea lor) si erau sau sunt foarte nefericiti.
Si vorba aia, inainte de a fi cu Liv , am avut o relatie de 5 ani, si am fost ceruta de nevasta de nenumarate ori si tot eram pe idea mea...NU maritisului.
Dar uite ca l-am cunoscut pe EL si totul s-a schimbat....bine, ca s-a chinuit el sa-mi faca curte, saracul numa el stie....si asta nu pt ca eram o mironosita increzuta care nu vroia ''sa se lase''...ci pt ca imi era frica...Acuma...unde vreau sa ajung cu asta? ( si ar trebui sa ma grabesc ca am auzit pitica ,cred ca s-a trezit). Morala e ca, daca Liv n-ar fi avut rabdare cu mine....n-am fi ajuns aici acum...si n-am fi avut minunea intre minuni,cum spui...Si pt mine chiar este...
Si sa stii c anu oricine poate sau trebuie sa fie mama...(nu ma leg de tine, ci de ceea ce am vazut eu pina acuma...). Ca am auzit cu urechiule mele,cum o proaspata mamica ( bebele are cam 3 luni)mi-a spus ''nu vreau sa aiba nevoie de mine!!''. CEEE???? bebele are 3 luni, cum sa n-aiba nevoie de tine???si am mai vazut altele si altele care nu ma apuc acuma sa le insir.
Unul din motivele pt care sunt asa pasionata de copilul meu ( inafara de faptul ca e lumina ochilor mei) si d efaptul c avreau sa fiu o persoana mai buna pt ea...este ca imi amintesc unele faze din copilaria mea...faze neplacute...prin care nu vreau ca rebecca sa treaca...si nu vreau sa le repet...Acuma daca ar citi maica-mea treaba asta, ar zice ca n-am dreptate si ca exagerez...dar nu poti exagera ce ti-a ramas inregistrat in creier...
Si altceva, inainte de a incheia...nu cred ca e sanatos pt un copil sa creasca fara ambii parinti...da, s epoate, dar nu inseamna cae si normal...Orice copil are nevoie de mama si de tata, pt ca de la fiecare invata ceva diferit...si o mama, oricit s-ar bate cu pumnul in piept, nu poate tine locul tatalui ( si asta nu financiar, ci sufleteste).Daca ar fi asa, o femeie n-ar mai avea nevoie de un barbat pt a ramine gravida....Si pe mine ma enerveaza la culme femeile care se dau mari si tari ca vezi doamne, ele pot sa-si creasca copiii singure ( bravo lor daca pot, dar sa nu impiedice tatal in as-i vedea).
Cred ca tatal este ca o ''deschidere catre lume'' pt copilul sau.Tatal il ajuta sa invete sa isi asume riscuri, sa aiba initiative, sa exploreze, sa faca fata obstacolelor, sa se afirme ca personalitate in fata celorlalti care-l inconjoara.
dupa cum mama ofera securitate, tatal ii ofera sansa de a se activa si autodepasi. Ma rog...parerea mea...
La fel cred ca trebuie sa te gindesti de o mie de ori inainte de a te marita si odata ce ai facut pasul , stai maritata ( exclus cazurile extreme de violenta sau mai stiu io ce). Cred ca e cel mai usor sa divortezi...dar nu toate lumea are curajul sa lupte pt casnicia lor...e mai importanta mindria, egoismul...de ce e asa greu sa nu ne gindim la noi insine pt o secunda si sa ne gindim, ma persoana de linga mine ce simte? Pt fiecare cearta este un motiv mult mai adinc decit cel aparent...si daca nu stai sa discuti, sa pui cartile pe fata, sa lasi mindria la o parte si sa faci un compromis..atunci, ghinion...Nimeni pe lumea asta nu e perfect...deci de ce uneori asteptam perfectiunea de la cel de linga noi, daca noi insine nu suntem perfecti?
de asemenea cred ca nu trebuie sa te certi de fata cu copilul si trebuie sa faci , ceea ce americanii numesc co-parenting. Adica parintii sa fie de acord in educatia copilului, nu unu zice hais si unul cea...ca d-aia ies copiii obraznici si vai de ei...
dar tre sa ma opresc , ca chiar nu mai are rabdare...o aud ca miriie...alta data mai mult heheh.

adela spunea...

Cu riscul sa fiu considerata carcotasa (mi-l asum pe deplin:-))) eu nu vreau sa cred ca poti sa iti legi viata de un copil atat de mult incat sa nu mai ai tu viata ta,sa nu te mai poti identifica decat prin lucrurile pe care le face acel copil. Ma enerveaza la culme parintii care povestesc cu atata placere cum a stranutat sau a cazut in fund copilul lor. Ok, inteleg ca sunt lucruri de care te bucuri pentru ca nu o sa mai apuci sa traiesti inca o data aceeasi varsta a copilului. Eu intotdeauna mi-am imaginat
(si sper sa ma tin de ideea asta cand o sa am copii)ca ma duc in vacaNta fara copil si ca am timp de tabieturile mele si il pasez la bunici ca si asa de-abia asteapta sa aiba ce creste:-)
Si pana la urma de ce te-ar tine un copil impreuna daca nu mai ai nimic in comun ca si soti(exceptie cazuri extreme)? Eu nu am putut sa inteleg cand am fost in Cipru cum stateau ei impreuna cu sotia si aveau si vreo 3 amante de care sotia stia. Si copii bine intretinuti si cam atat. Poate doar comoditatea unui trai bun dar cam sec??Zic eu. Dar pana la urma cine sunt eu sa ii judec?
Eu una nu sunt de parere ca odata ce te-ai maritat trebuie sa stai maritata forever. Poate gasesti pe cineva care e mai bun decat alegerea pe care ai facut-o la un moment dat si vrei sa mergi mai departe?
Bine puneti comentariul asta pe seama faptului ca nu am trecut prin viata (cum le place unora sa zica) si daca deranjeaza nu il bagati in seama:-D

Familia Tanner spunea...

eu blogul acesta l-am fcut pt familia mea, care este jumatate in romania, jumatate in spania iar eu sunt in state...si cum lumea are job-uri si e si diferenta de fus orar, nu putem vorbi chiar zilnic...deci am facut un blog , pt ca trebuia sa tot trimit emailuri zilnic despre ce mai face fata...
Eu nu ma identific doar prin lucrurile care le fac pt copilul meu...da, imi iubesc copilul si momentam am ales ( prin decizie comuna cu sotul meu) sa stau acasa in primii ei ani...2 sau 3, om vedea, in primul rind pt ca gradinita aici este enorm de scumpa ( in jur de 1000/15oo pe luna) si ce as cistiga eu la un job l-as da acolo, deci mai bine mi-o cresc eu...asta nu inseamna ca eu nu am viata in afara de schimbat pemparsi si ingrijit de copil...dar exact cum am mai spus, nu-ti poti da cu parerea daca nu cunosti o situatie completa...
in legatura cu casatoria...tocmai pt ca eu personal cred ca odata ce te mariti ( mai ales daca faci si copii) trebuie sa incerci , cel putin, sa nu te divortezi, tocmai de aia am zis ca trebuie sa te gindesti de o mie de ori inainte de a face pasul asta...daca gasesti dupa aia pe cineva care iti pare mai bun decit cel cu care te-ai luat..inseamna ca nu te-ai gindit destul de bine...si eu am spus clar ca nici eu nu sunt de acord sa stai casatorit, folosind scuza copiilor...tocmai ca am spus ca alea sunt casatorii nefericite si nici o persoana nu merita sa fie nefericita.
fiecare trece prin viata si are experientele care le are..de acolo diferite pareri si opinii...dar sa fie clar aici, ca eu nu am spus in nici un moment sa-ti legi viata de un copil....pt ca un parinte legat prea tare de un copil, ii face rau copilului ( proprie experienta).Sunt de parerea ca ( virgula) copiii vin prin noi , pentru lume, nu pt noi.
Ceea ce eu am spus, este ca vreau sa devin o persoana mai buna, pt copilul meu...
poate ar trebui recitit primul meu comentariu...