miercuri, 19 noiembrie 2008

O minune intre minuni

Mi-am aruncat ochii pe blogul - "O zi din viata noastra" editat de Fam Tanner.
Aproape ca m-apuca ciuda ca n-am si eu o minune de copil. Dar de criza cu copiii, am trecut, odat' cu implinirea a 30 de ani de viata. Atunci aveam o acuta dorinta de a devenii mama. Dar mi-a trecut. Asa cum au trecut multe alte crize din viata mea. Sigur ca nu m-as opune nasterii unui copil daca ar fi sa fie pe rol. Dar cum nu s-a potrivit pana acum, nici nu ma agit prea tare pentru asta. Stiu ca e frumos si chiar senzational sa ai un copil dar cred ca n-as putea fii atat de pasionata si dedicata lui. Poate din egoismul ce pluteste in mine de cativa anisori buni. In fine . Ce ma impresioneaza este pasiunea cu care scrie Anca despre fetita ei. Tot acolo am vazut preocuparea ei despre cunoasterea si interesul crescut in a fi sau a devenii cea mai buna mama. Ce pot sa spun despre asta (cu toate ca nu ma intreaba nimeni, dar imi place sa ma bag in seama) E foarte bine ca poti fi asa. Imi plac copiii, insa m-as preface sa spun ca vai ce minunat ar fi sa pot avea si eu unul si ca ce pasiune as face din cresterea sau educatia pe care ar trebui sa i-o dau. Cred ca nu m-as stardui atat de mult. Nu stiu de ce? Sigur ca daca n-as avea alte preocupari...probabil mi-as dedica tot timpul minunii intre minuni, dar nu in asa masura.
Si acum desigur ca cei ce citesc chestia asta o sa vina cu minunata urare: "Tu ce mai astepti? Fa si tu unul sau mai multi copii...." Si din nou sfaturi, sfaturi : despre cum se fac copiii si ce daca nu esti maritata, ca doar poti sa-l cresti si singura....si ca totusi ar fi bine ca ,,,, copilul sa aiba tata....etc. In cazul in care se gasesc niste curajosi in a-mi ura ceva de genul asta, ii rog sa se abtina.
Fiecare stie mai bine ce are de facut in viata. Exemplele le alegem noi. Fie ele bune sau rele, cum or fi.
Fiind un subiect sensibil pentru mine, asta cu, copiii prefer sa nu prea vorbesc despre el. Asa ca sa ma scuze familia Tanner ca nu am comentarii sau nici-o postare pe blogul lor insa nu gasesc natural sa ma apuc sa laud sau sa aplaud scrierile. Asta nu inseamna ca nu ma bucur sa vad si io ce fac alti oameni in jurul meu (chiar si de peste ocean). Chiar ma bucur si ma intereseaza sa vad ce se mai intampla cu viata si cum cresc copiii unor persoane dragi mie.
Intr-un raspuns la unul din comentarii -vezi Ploua-am venit cu propunerea pentru Anca, de a posta pe blogul meu....ceea ce e valabil pentru toti cei care imi viziteaza blogul.
Sper sa-mi onorati invitatia sau propunerea.
Sunt curioasa voua ce va trece prin cap. Sau daca exista ceva ce merita expus la vedere.
As venii cu un titlu nou de blog: "Din ciudateniile gindurilor noastre"
Acum nu trebuie neaparat s-o luati in serios. Ar fi de preferat sa ne mai si amuzam....
Trimiteți un comentariu